Utile

Nicuşor Dan: PNRR este un insucces parţial. Sunt foarte optimist că vor fi utilizate peste 95% din granturi

Preşedintele Nicuşor Dan consideră că implementarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) în România a fost doar parţial un insucces, având în vedere că se estimează atragerea a peste 95% din fondurile disponibile prin granturi. “PNRR este un insucces parţial, în sensul că o să vedem rezultatul în august anul viitor. Pe partea de granturi, deci de bani gratuiţi pe care Uniunea Europeană ni-i acordă, eu sunt foarte optimist că o să fim undeva peste 95%, deci banii pe care România îi avea la dispoziţie i-a luat. Mai erau cam 13 miliarde de euro, care erau împrumuturi la dobânzi foarte mici. O parte importantă din banii ăştia o să-i pierdem”, a declarat Nicuşor Dan.

Referitor la SAFE, un instrument financiar al Uniunii Europene destinat statelor membre care investesc în industria de apărare, preşedintele a menţionat că programul are un termen foarte ambiţios – anul 2030. “Aici sunt două lucruri de spus. Unul – noi trebuie, intern, să ducem oamenii cei mai competenţi acolo, pentru a nu avea întârzieri. Doi – am discutat asta săptămâna trecută, când a fost doamna Von der Leyen aici, tocmai pentru că este o sumă importantă. Ne dorim ca şi experţi ai noştri să fie în comitetul de coordonare la Bruxelles şi experţi europeni să fie aici, pentru ca, spre deosebire de PNRR, progresul să fie evaluat mult mai repede, iar dacă sunt lucruri de corectat, să le corectăm în timp real”, a subliniat el.

Nicuşor Dan a evidenţiat că sumele alocate prin programul SAFE sunt împrumuturi cu termene de rambursare foarte mari şi dobânzi foarte avantajoase. Banii investiţi în echipament şi în pregătirea militarilor vor asigura protecţie şi vor descuraja o eventuală agresiune, a subliniat el. “Suma este consistentă, aproape 17 miliarde de euro. Trebuie spus că ea ar fi fost şi mai mare, numai că trebuie să comparăm, să echilibrăm înzestarea militară cu deficitul. Sunt nişte obligaţii, adică nişte rate pentru echipament militar pe care le-am contractat deja şi care nu sunt din spaţiul european. Şi atunci, banii ăştia care au venit au fost pentru a cumpăra echipament din spaţiul european”, a completat el.

Preşedintele a remarcat că banii vor fi folosiţi şi pentru infrastructură, atunci când aceasta permite o utilizare duală: atât civilă, cât şi militară. “De exemplu, capetele celor două autostrăzi A7 şi A8, tocmai pentru că ele fac legătura cu Ucraina şi cu Republica Moldova, sunt incluse în acest program. Astfel, nu trebuie să ne împrumutăm de pe piaţă, la dobânzi mari, pentru a finaliza Autostrada Moldovei şi autostrada care pleacă din regiunea Moldovei către Transilvania, Autostrada Unirii. De asemenea, portul Constanţa este inclus în planurile noastre”, a mai explicat Nicuşor Dan.

Imaginea utilizată în acest articol a fost preluata de pe site-ul Digi24 și poate fi vizualizată direct aici.

Citește și