Opinii

Nicușor Dan: nu exista o majoritate conturată la desemnare

⏱ 4 min de citit

Președintele Nicușor Dan a declarat vineri seară, la finalul Summitului Inițiativei pentru Integrare Carpatică din regiunea ucraineană Ivano-Frankivsk, că nu comentează acuzațiile potrivit cărora l-ar fi nominalizat premier pe Siegfried Mureșan pentru a nu trece de votul Parlamentului și pentru a-l propune ulterior pe Sorin Grindeanu.

„Eu nu comentez zvonuri. Haideți să comentăm fapte, nu închipuiri”, a afirmat Nicușor Dan, răspunzând întrebărilor jurnaliștilor.

Președintele a precizat că la consultările de joi cu partidele politice, unii lideri i-au transmis că ar fi mai bine ca desemnarea premierului să fie amânată. „Am avut ieri o sesiune de consultări cu partidele politice, care fiecare dintre ele a venit cu varianta pe care ei o vedeau pentru momentul acesta, inclusiv au fost partide care au spus că poate e mai bine să amânăm o desemnare. Am explicat, am ales persoana care are cele mai multe voturi în spate la acest moment. Mi-ar fi plăcut să aleg o persoană care are deja o majoritate care se conturează, nu suntem în situația asta”, a declarat el.

Nicușor Dan a respins existența unei înțelegeri între el și PSD privind desemnările pentru funcția de premier.

Întrebat dacă este deschis alegerilor anticipate în cazul în care Siegfried Mureșan nu trece de votul Parlamentului, președintele nu a oferit un răspuns direct. „Acum am început un proces de 10 zile. Cred că toate partidele trebuie să se concentreze la formarea unui Guvern. Eu sper ca primul ministru desemnat să reușească să strângă o majoritate și vreau să discutăm numai de asta”, a spus el.

Șeful statului a îndemnat partidele să găsească o soluție pentru formarea unui guvern cu puteri depline. „Deja noi suntem într-o zonă de iresponsabilitate colectivă. Eu fac apel la partide să găsească o soluție, deci să treacă un guvern”, a adăugat Nicușor Dan.

Joi seară, la anunțarea desemnării premierului, președintele a declarat că un lider de partid i-a spus în privat că problemele țării sunt responsabilitatea sa, în timp ce partidul rămâne prioritatea liderului respectiv. „Ba chiar un șef de partid mi-a spus în privat că asta cu România e problema ta, cu partidul e problema mea. Și nu e în regulă pentru că meseria noastră și faptul că trăim din banii oamenilor înseamnă că noi trebuie să ajungem la un compromis astfel încât să negociem aspirațiile diferite ale categoriilor sociale, profesionale”, a spus el.

Întrebat repetat vineri seară la cine s-a referit, Nicușor Dan a răspuns: „Un lider de partid din România”, fără a oferi alte detalii.

Președintele a precizat că statul român a funcționat și după demiterea Guvernului Bolojan, pe 5 mai, prin moțiunea de cenzură depusă de PSD și AUR, dar că numeroase decizii au fost puse în așteptare în această perioadă.

„Nu cred că e bine nici pentru noi, nici pentru oamenii care se uită la noi să prezentăm lucrurile într-o cheie apocaliptică. În acest interval de timp, România a finalizat PNRR, 92%, se putea mai bine, dar se putea și mult mai rău, după cum începusem. Programul SAFE a continuat într-un ritm destul de bun. Legi importante în Parlament au trecut în sesiuni extraordinare. Deci statul român a funcționat în toată această perioadă. Pe de altă parte, evident că, cu un guvern interimar, foarte multe lucruri au fost puse în așteptare”, a declarat Nicușor Dan.

Președintele a anunțat joi seară desemnarea eurodeputatului liberal Siegfried Mureșan, propunerea coaliției PNL-USR-UDMR, drept candidat la funcția de prim-ministru.

Vineri, Siegfried Mureșan a anunțat că a început lucrul la programul de guvernare și că își dorește un guvern „serios, reformator, pro-european, care să prezinte o agendă de modernizare a României, care să se regăsească în creșterea nivelului de trai al oamenilor și în măsuri bune pentru oameni”.

Articolul 103 din Constituție prevede că Siegfried Mureșan are 10 zile la dispoziție pentru a cere Parlamentului votul de încredere. Pentru a fi învestit, el trebuie să obțină votul a 233 de deputați și senatori.

Sursă: HotNews.ro

Citește și