Evenimente

Nicușor Dan: Coaliția guvernează stabil, fără motive de îngrijorare

Preşedintele a subliniat că este demn de apreciat faptul că această coaliţie îşi îndeplineşte rolul, menţionând că pachetul de măsuri economice a fost implementat cu succes. În acest context, el a afirmat că nu există motive de îngrijorare în prezent.

Întrebat, luni, despre încrederea sa în funcţionarea coaliţiei, având în vedere nemulţumirile exprimate recent, Nicuşor Dan a declarat:

„În orice coaliţie există discuţii pentru că sunt mulţi oameni şi oamenii au opinii diferite, iar acest lucru este normal într-o democraţie. Ce e lăudabil este că această coaliţie funcţionează, că pe pachetul de măsuri ea a funcţionat şi nu am motive de îngrijorare în acest moment.”

De asemenea, el a fost întrebat despre calendarul alegerilor pentru Primăria Capitalei, la care a răspuns că decizia revine coaliţiei şi se va concretiza printr-o hotărâre de guvern.

În altă ordine de idei, Nicuşor Dan a fost întrebat ce anume îi lipseşte cel mai mult de la catedră, răspunzând că

„A fost un altfel de exerciţiu intelectual, mai sofisticat.”

Imaginea utilizată în acest articol a fost preluata de pe site-ul g4media.ro și poate fi vizualizată direct aici.

Citește și