Opinii

Mirabela Grădinaru, mesaj de Ziua mondială a sănătății mintale

⏱ 2 min de citit

Mirabela Grădinaru, partenera președintelui Nicușor Dan, a transmis sâmbătă, de Ziua mondială a sănătății mintale, un mesaj video postat pe Facebook prin care a îndemnat la mai multă înțelegere față de persoanele care trec prin perioade dificile.

„Astăzi, de Ziua mondială a sănătății mintale, vreau să vorbim despre ceva ce ne privește pe fiecare dintre noi, despre felul în care ne simțim, despre grijile pe care le purtăm și despre curajul de a spune atunci când avem nevoie: nu sunt bine, am nevoie de ajutor”, a declarat Mirabela Grădinaru.

Ea a precizat că este important ca oamenii să fie mai atenți unii la ceilalți, să asculte fără să judece și să întrebe „cum ești?”, fiind pregătiți să asculte răspunsul.

Mirabela Grădinaru a afirmat că nimeni nu ar trebui să se simtă rușinat pentru că trece printr-o perioadă dificilă. Ea a adăugat că a cere ajutor nu reprezintă un semn de slăbiciune, ci un act de curaj și de grijă față de propria viață.

Referitor la copii și adolescenți, Mirabela Grădinaru a declarat că aceștia au nevoie să știe că emoțiile lor contează, că pot vorbi despre ceea ce îi doare și că nu trebuie să treacă singuri prin momentele dificile.

Mirabela Grădinaru a îndemnat la o societate în care sănătatea mintală este privită cu înțelegere, nu cu stigmat, și cu empatie, nu cu judecată. Ea a mai transmis că un simplu „sunt aici pentru tine” poate însemna enorm pentru o persoană aflată în dificultate.

Sursă: HotNews.ro

Citește și