Opinii

Miniștrii de Externe G20 renunță la fotografia de grup la Atlanta

⏱ 3 min de citit

Miniștrii de Externe ai statelor G20 au renunțat la fotografia de grup tradițională înaintea reuniunii de vineri de la Atlanta, după ce reprezentanții europeni au obiectat față de prezența ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov, relatează Reuters.

Agenda reuniunii publicată de Departamentul de Stat al SUA nu a inclus fotografia de familie, iar miniștrii au început prima sesiune fără aceasta.

Ministrul german de Externe, Johann Wadephul, a declarat vineri dimineață, în fața reporterilor, că nu va exista o fotografie de familie în care să apară împreună partenerii europeni și Serghei Lavrov, motivând că nu există o relație normală cu Rusia.

Oficialii europeni sugeraseră anterior realizarea a două fotografii separate: una cu participarea lui Lavrov și una fără ministrul rus.

Statele europene membre G20 susțin Ucraina, care a criticat deciziile recente ale președintelui american Donald Trump privind Rusia, inclusiv un acord pentru achiziționarea de motorină și o derogare de la unele sancțiuni.

La întâlnire participă 21 de delegații, respectiv 19 țări, Uniunea Europeană reprezentată de Kaja Kallas și Uniunea Africană.

Ministerul rus de Externe a raportat întârzieri din partea Washingtonului în acordarea vizelor pentru delegația sa, problemă rezolvată în ultimul moment, a precizat ministerul rus.

Întâlnirea este prezidată de secretarul american de stat Marco Rubio, în cadrul președinției americane a G20, și urmează să pregătească summitul liderilor pe care președintele Donald Trump îl va găzdui în decembrie la clubul său de golf din apropiere de Miami, a comunicat Agerpres.

Reuniunea își propune să abordeze crizele geopolitice care afectează economia globală, lanțurile de aprovizionare și securitatea energetică și alimentară.

Administrația Trump urmărește un angajament din partea G20 pentru asigurarea libertății de navigație, în special în Strâmtoarea Ormuz, rută strategică pentru comerțul cu petrol afectată de războiul cu Republica Islamică Iran.

Washingtonul a anunțat că dorește să abordeze și situația din Marea Neagră, afectată de războiul din Ucraina, precum și cea din Marea Chinei de Sud, unde denunță expansionismul Beijingului.

Întâlnirea are loc într-un moment în care războiul din Iran rămâne blocat, iar președintele Donald Trump analizează reluarea confruntărilor cu Republica Islamică Iran după alegerile de la jumătatea mandatului din 3 noiembrie, în care este pusă în joc majoritatea republicană în Congresul SUA.

Sursă: HotNews.ro

Citește și