Metrorex a înregistrat pierderi de 312 milioane lei în 2025


Metrorex a raportat pentru anul 2025 pierderi de 312 milioane de lei, cu 72% mai mult decât în 2024, a comunicat compania prin situația financiară anuală publicată.
Societatea a înregistrat venituri totale de 2,34 miliarde de lei și cheltuieli de 2,65 miliarde de lei. Din pierderea totală, aproximativ 203 milioane de lei reprezintă pierderi din activitatea de exploatare, iar peste 108 milioane de lei provin din activitatea de investiții.
Metrorex a transportat 153,3 milioane de călători plătitori în 2025, cu aproape 13% mai puțini decât cei 176 de milioane estimați în bugetul de venituri și cheltuieli.
Compania a înregistrat ajustări pentru creanțe neîncasate în valoare de peste 260 de milioane de lei, provenite în principal din penalități aplicate în cadrul contractului încheiat cu Alstom Transport pentru livrarea trenurilor de metrou.
Veniturile proprii ale Metrorex au crescut la peste 390 de milioane de lei, comparativ cu 296 de milioane de lei în anul precedent, pe fondul majorării tarifelor de călătorie de la 3 la 5 lei, aplicată de la 1 ianuarie 2025.
Cheltuielile cu personalul au depășit 1 miliard de lei, din care aproape 890 de milioane de lei au reprezentat salarii, sporuri și alte beneficii acordate angajaților. La finalul anului 2025, Metrorex avea 4.973 de salariați, sub nivelul prognozat de 5.003 angajați.
Subvenția alocată de stat pentru transportul cu metroul a fost de 873 de milioane de lei, reprezentând aproximativ 44% din costurile necesare asigurării serviciului public de transport, a precizat compania.
Pentru a oferi cele mai bune experiențe, folosim tehnologii precum cookie-urile pentru a stoca și/sau accesa informații despre dispozitiv. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne va permite să procesăm date precum comportamentul de navigare sau ID-urile unice pe acest site. Neconsimțământul sau retragerea consimțământului pot afecta negativ anumite caracteristici și funcții.