Marc Rich a finanțat Jamaica cu aproape 1 miliard de dolari

Hugh Hart, ministrul jamaican al minelor și energiei la începutul anilor 1980, a declarat jurnaliștilor Javier Blas și Jack Farchy, autorii volumului The World for Sale (2021), că a fost contactat într-o seară de vineri de un oficial al băncii centrale a Jamaicii, care l-a informat că vistieria statului nu avea fonduri pentru a plăti un transport de petrol necesar rafinăriei din Kingston.

Hart a precizat că banca centrală oferea lunar o garanție de 10 milioane de dolari pentru achiziția a 300.000 de barili de petrol destinați singurei rafinării a insulei, însă garanția nu putea fi acoperită în luna respectivă.

Hart l-a contactat telefonic, la ora două dimineața, pe Marc Rich, care conducea firma Marc Rich + Co prin intermediul lui Willy Strothotte, directorul filialei din New York a companiei. Rich a dispus devierea unui petrolier cu țiței venezuelean aflat în drum spre coasta de est a Statelor Unite către Kingston, iar sâmbătă seara Jamaica a descărcat cei 300.000 de barili, fără existența unui contract semnat la momentul respectiv.

Potrivit datelor US Geological Survey citate în volumul menționat, Jamaica era în prima jumătate a anilor 1980 al treilea producător mondial de bauxită, după Australia și Guineea, și al patrulea producător de alumină, după Australia, Statele Unite și URSS. Marc Rich + Co era, la acea perioadă, cel mai mare comerciant de aluminiu din lume.

În 1985, când compania Alcoa a anunțat închiderea rafinăriei sale de alumină din Jamaica, guvernul jamaican a decis preluarea acesteia cu sprijinul financiar al Marc Rich + Co, care a oferit un avans în numerar și o piață de desfacere garantată. Contrapartida a fost un contract pe zece ani prin care alumina era plătită la nivelul de 9,25% din prețul aluminiului tranzacționat la Bursa de Metale din Londra, nivel pe care Banca Mondială l-a evaluat ulterior ca fiind cu aproximativ un sfert sub termenii obișnuiți din industrie.

Prețul aluminiului a crescut de peste patru ori între minimul înregistrat în 1985 și vârful din iunie 1988. Volumul citat precizează că vânzările de aluminiu au adus companiei Marc Rich + Co peste 100 de milioane de dolari în 1988.

De-a lungul a aproape trei decenii, Marc Rich + Co și compania succesoare, Glencore, au furnizat Jamaicii finanțări totale de aproape un miliard de dolari, inclusiv pentru achiziționarea unei rafinării de petrol de la o filială Exxon și pentru deplasarea echipei jamaicane de bob la Jocurile Olimpice de iarnă din 1988.

Volumul The World for Sale precizează că, între 2004 și 2006, Glencore plătea pentru alumina jamaicană mai puțin de jumătate din prețul de piață, în baza contractelor existente, iar statul jamaican ar fi încasat cu 370 de milioane de dolari mai mult dacă și-ar fi vândut producția pe piața spot în acea perioadă.

Michael Manley, revenit la putere în 1989 cu promisiunea unei anchete privind înțelegerile comerciale ale guvernului anterior, a anunțat în parlament, la câteva luni de la preluarea mandatului, un nou împrumut de 45 de milioane de dolari de la Marc Rich + Co, destinat îndeplinirii țintelor impuse de Fondul Monetar Internațional.

Autorii citează și cazul Africii de Sud, aflate sub embargo petrolier: într-un contract din 1979, Marc Rich a vândut țiței cumpărat la prețul oficial de 14,55 dolari pe baril cu 33 de dolari pe baril. Fostul lider sud-african P.W. Botha a estimat că intermediarii au costat țara peste 10 miliarde de dolari într-un deceniu.

Potrivit aceleiași surse, prin firma Cobuco, prezentată drept companie de stat a Burundiului, Marc Rich a obținut țiței iranian la prețuri preferențiale, cu doi ani de grație la plată, l-a revândut pe piața liberă și a plasat sumele obținute la dobânzi de aproape 20%, în timp ce Burundi a încasat 20 de cenți pe baril.

Marc Rich a fost pus sub acuzare în Statele Unite în 1983, a fugit în Elveția și a fost grațiat de președintele Bill Clinton în ianuarie 2001.

Sursă: HotNews.ro