⏱ 2 min de citit
Loteria Română a organizat duminică, 18 octombrie 2026, tragerile Speciale Loto ale Toamnei, cu fonduri de câștiguri suplimentate, și a anunțat numerele câștigătoare duminică seară.
Instituția a precizat că fondul de câștiguri a fost suplimentat astfel: la categoria I la Loto 6/49 cu 100.000 de lei, la Joker cu 50.000 de lei și la Loto 5/40 cu 25.000 de lei.
La Loto 6/49, la categoria I, Loteria Română a comunicat un report în valoare de peste 15,51 milioane de lei (peste 2,90 milioane de euro). La Noroc este în joc un report cumulat în valoare de peste 1,27 milioane de lei (peste 239.700 de euro).
La Joker, la categoria I, s-a înregistrat un report în valoare de peste 9,57 milioane de lei (peste 1,79 milioane de euro), iar la categoria a II-a reportul este de peste 173.600 de lei (peste 32.500 de euro).
La Loto 5/40, la categoria I, reportul este de peste 70.300 de lei. La Super Noroc este în joc un report cumulat în valoare de peste 492.400 de lei (peste 92.200 de euro).
Loteria Română a precizat că, la tragerile loto de joi, 15 octombrie, au fost acordate peste 20.700 de câștiguri în valoare totală de peste 3,39 milioane de lei.
La Noroc s-a câștigat premiul de categoria I, în valoare de 1.342.229,28 lei, cu un bilet jucat la o agenție din Balotești, județul Ilfov.
La tragerea Noroc Plus s-a câștigat premiul de categoria I, în valoare de 192.720,96 lei, cu un bilet jucat la o agenție din Timișoara.
La Loto 6/49, la categoria a II-a, s-au înregistrat cinci câștiguri a câte 55.558,16 lei fiecare. Trei dintre biletele câștigătoare au fost jucate la agenții din Comănești, județul Bacău, Azuga, județul Prahova, și Turnu-Măgurele, iar celelalte două au fost jucate online, pe bilete.loto.ro.
Sursă: HotNews.ro