Utile

Linia de noapte N106 va circula pe traseu modificat în 25-26 mai

1 min de citit

Linia de noapte N106 va funcționa pe un traseu modificat în nopțile 25/26.05 și 26/27.05.2026, a anunțat Societatea de Transport București (STB).

Modificarea a fost impusă de restricțiile de circulație instituite în intersecția Str. Sergent Ion Iriceanu/ Șos. Berceni/ Str. Turnu Măgurele pentru lucrările de montare a grinzilor aferente pasajului rutier din această intersecție.

În cele două nopți, linia N106 va funcționa pe traseul de bază între capătul „Piața Unirii 2″ și intersecția Calea Văcărești/ Șos. Olteniței/ Str. Nițu Vasile (Piața Sudului), a precizat STB.

Pe sensul către „Turnu Măgurele”, vehiculele vor circula pe un traseu modificat pe Str. Nițu Vasile, Str. Emil Racoviță, Str. Turnu Măgurele, Bd. Alexandru Obregia. Pe sensul opus, traseul nu va fi modificat.

Dacă restricțiile de circulație din intersecția Str. Sergent Ion Iriceanu/ Șos. Berceni/ Str. Turnu Măgurele intră în vigoare mai devreme de ora 23:00, vehiculele liniilor 102, 125, 232 și 243 aflate pe trasee la acel moment vor fi deviate din zona lucrărilor, a mai comunicat STB.

Citește și