Evenimente

Kayak Champions lansează campania „Creștem Campioane” pentru a încuraja fetele să practice sportul

Kayak Champions, singurul club de caiac-canoe destinat atât copiilor, cât și adulților din București, a demarat campania „Creștem Campioane”, cu scopul de a motiva un număr cât mai mare de fete să își descopere sportul preferat și să se implice în activități sportive, inclusiv la nivel competițional.

În ciuda faptului că ediția din 2024 a Olimpiadei a fost marcată de o participare aproape egală între sportivi și sportive, sportul de performanță rămâne, în continuare, dominat în mare parte de bărbați, atât în România, cât și în întreaga Europă. Conform unui raport al Comisiei Europene referitor la egalitatea de gen în sport, fetele și femeile constituie, în medie, doar aproximativ 40% dintre sportivii legitimați în Uniunea Europeană, cu o prezență semnificativ mai redusă în sporturile considerate „masculine”, cum ar fi cele de forță, contact sau sporturile nautice.

În România, aceste discrepanțe sunt și mai pronunțate, în special în cazul disciplinelor olimpice. Fetele tind să opteze pentru sporturi precum gimnastica, dansul sportiv, voleiul, handbalul sau tenisul. Totuși, se observă o tendință de creștere a reprezentării feminine în diverse discipline, pe măsură ce tot mai multe tinere sunt încurajate să depășească stereotipurile și să exploreze sporturi variate.

„Vrem să le deschidem fetelor calea spre un stil de viață activ și sănătos, indiferent dacă aleg sportul ca pasiune sau carieră. Prin această campanie, ne aliniem obiectivelor Uniunii Europene privind egalitatea de gen în sport și ne propunem să arătăm că, în discipline precum caiacul, considerat tradițional masculin în România, fetele au potențialul de a performa la cel mai înalt nivel.”

Aceste cuvinte îi aparțin lui Marian Baban, președintele Kayak Champions și Maestru Emerit al Sportului. În prima etapă a campaniei, clubul va evidenția poveștile inspiraționale ale sportivelor junioare care deja excelează în cadrul Kayak Champions. De asemenea, se va organiza Girl Talks, o serie de ateliere și sesiuni motivaționale dedicate fetelor, unde vor fi invitați sportivi, antrenori și alte modele feminine din lumea sportului. Aceste evenimente vor crea un spațiu sigur pentru dialog, inspirație și încurajare.

În plus, clubul va dezvolta constant inițiative prin care tinerele vor avea ocazia să testeze sporturi cu vâsle. Fetele vor putea experimenta atât discipline individuale, precum caiacul sau stand up paddle (SUP), cât și sporturi de echipă, cum ar fi barca dragon, prin activități care le vor apropia de sport, le vor întări încrederea și le vor stimula dorința de performanță.

Obiectivul principal al campaniei „Creștem Campioane” este de a contribui la schimbarea percepțiilor despre fetele în sport, de a crește vizibilitatea și accesul acestora la discipline mai puțin populare în rândul femeilor și de a pune bazele unui mediu sportiv echitabil și incluziv.

Caiac-Canoe este un grup de sporturi nautice ce se practică cu ambarcațiuni ușoare, utilizând diverse tipuri de vâsle nefixate. Caiacul contribuie la dezvoltarea echilibrului, forței, îndemânării, capacității de efort și atenției distributive. Dragon Boat este o barcă lungă de 12 metri, în care vâslesc 10 sau 20 de persoane, coordonate de un toboșar și ghidate de un cârmaci, fiind un sport de echipă ce dezvoltă echilibrul, forța, îndemânarea, sincronizarea și atenția distributivă. Stand Up Paddle (SUP) implică deplasarea pe apă în picioare, pe o placă, cu ajutorul unei vâsle, contribuind la îmbunătățirea echilibrului, forței și concentrării.

Imaginea utilizată în acest articol a fost preluata de pe site-ul bucurestifm.ro și poate fi vizualizată direct aici.

Citește și