Utile

Jandarmeria Capitalei ia măsuri de ordine pentru Marșul pentru Viață

⏱ 2 min de citit

Jandarmeria Capitalei a anunțat că va lua măsuri de ordine publică sâmbătă, 28 martie 2026, între orele 11:30 și 17:00, pentru adunarea publică organizată de Asociația România pentru Viață în Parcul Izvor.

Manifestația, intitulată „Marșul pentru Viață 2026 – Solidaritatea pentru amândoi”, a fost declarată în cadrul Comisiei de Avizare a Cererilor de Organizare a Adunărilor Publice din Primăria Municipiului București, a precizat Jandarmeria.

Instituția a solicitat organizatorului și participanților să respecte locul de desfășurare declarat și obligațiile prevăzute de articolele 12 și 13 din Legea nr. 60/1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice.

Jandarmeria a recomandat participanților să nu vină cu bagaje sau genți voluminoase din rațiuni de siguranță publică.

Participarea la adunări publice a persoanelor care au asupra lor arme de orice fel, materiale explozive sau incendiare, substanțe iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant, dispozitive pentru șocuri electrice sau alte obiecte ce pot fi folosite pentru acțiuni violente constituie infracțiune, a reamintit Jandarmeria.

Organizarea sau participarea la contramanifestații desfășurate în același timp și în același loc cu alte adunări publice constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 500 de lei la 5.000 de lei, conform articolului 26, alineatul 1, litera g) din Legea nr. 60/1991.

Promovarea în public a cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război, precum și promovarea ideilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani și interzicerea unor drepturi, conform Ordonanței de Urgență nr. 31 din 2002.

Efectuarea de zboruri cu aeronave civile fără pilot la bord deasupra municipiului București fără deținerea autorizațiilor constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 2.000 de lei la 40.000 de lei, conform Hotărârii de Guvern nr. 859/2021.

Jandarmii vor efectua fotografii și filmări operative pe tot parcursul desfășurării evenimentului cu mijloacele tehnice din dotare, conform cadrului legal în vigoare, a comunicat Jandarmeria.

Citește și