Evenimente

Investiţiile în spitale continuă: Nouă proiecte avansate pentru finanţare

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a anunţat marţi că investiţiile în spitale sunt în plină desfăşurare, după ce, la Iaşi, Comitetul de Monitorizare al Programului Sănătate, împreună cu reprezentanţii Comisiei Europene, au aprobat transferul unor proiecte spitaliceşti importante din PNRR pentru finanţare prin Programul Sănătate. Astfel, nouă proiecte vor continua să fie dezvoltate.

„Am promis, se întâmplă! Investiţiile în spitale continuă! Nouă proiecte transferate din PNRR merg mai departe – finanţate prin Programul Sănătate 2021–2027!”

Rogobete a subliniat că România are nevoie urgentă de unităţi medicale moderne, sigure şi eficiente. La întâlnirea de la Iaşi, au fost prezentate cele nouă proiecte spitaliceşti care vor beneficia de finanţare:

  • Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba Iulia – corp nou pentru oncologie şi cardiologie intervenţională;
  • Centrul de Politraumă Piteşti;
  • Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti – laborator de radioterapie;
  • Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie Oradea;
  • Spitalul de Urgenţă al MAI „Prof. Dr. Dimitrie Gerota” Bucureşti – sediu nou;
  • Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu – corp nou pentru oncologie şi neurologie;
  • Institutul Regional de Oncologie Timişoara;
  • Spitalul nr. 2 Vaslui – corp nou de clădire;
  • Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău – corp nou de clădire.

„Aceste proiecte sunt esenţiale pentru reţeaua medicală naţională, crescând calitatea actului medical, îmbunătăţind condiţiile din spitale şi, cel mai important, asigurând siguranţa pacienţilor. Este o decizie strategică care garantează continuitatea investiţiilor şi accelerează modernizarea infrastructurii medicale din România. Construim spitale reale, nu doar pe hârtie”, a adăugat ministrul Sănătăţii.

În plus, Rogobete a menţionat că, în perioada următoare, se va semna noile contracte de finanţare, mulţumind colegilor săi pentru sprijinul acordat în acest demers.

Imaginea utilizată în acest articol a fost preluata de pe site-ul Digi24 și poate fi vizualizată direct aici.

Citește și