Lucrările la noua sală de sport a Școlii Gimnaziale Nr. 3 din Pipera, situată pe strada Erou Șerban Ion nr. 1, avansează, construcția urmând să completeze infrastructura educațională a unității.
Sala va avea o suprafață de aproximativ 1.100 de metri pătrați și va permite desfășurarea orelor de educație fizică, precum și a unor activități sportive precum baschet, minifotbal, handbal și volei.
Proiectul prevede vestiare separate pentru fete și băieți, grupuri sanitare cu dușuri, vestiar și cabinet pentru profesor, cabinet medical, grup sanitar destinat persoanelor cu dizabilități și spații tehnice necesare funcționării clădirii.
Primarul orașului Voluntari, Florentin Pandele, a subliniat componenta educațională a investiției și necesitatea asigurării unor condiții moderne pentru elevi.
„Este important ca elevii să aibă la dispoziție un spațiu sigur, modern și suficient de generos pentru orele de sport și pentru activitățile care îi apropie de mișcare încă de la vârste mici”, a transmis Florentin Pandele.
Potrivit administrației locale, sala va putea fi utilizată și pentru organizarea de competiții și alte activități sportive destinate comunității.
Investiția face parte din dezvoltarea infrastructurii educaționale din Voluntari, iar evoluția lucrărilor va fi prezentată public pe măsură ce șantierul avansează.