Utile

Incendiu la transformator în incinta CET Vest, sector 6

1 min de citit

Inspectoratul pentru Situații de Urgență București-Ilfov a intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la un transformator din incinta CET Vest (Centrala Electrică de Termoficare Vest), situată pe bulevardul Timișoara, București.

ISU București-Ilfov a transmis că incendiul s-a manifestat cu degajări mari de fum. A fost emis un mesaj RoAlert pentru informarea și avertizarea populației pe o rază de aproximativ 3.000 de metri în jurul focarului.

Pentru gestionarea situației de urgență au fost alertate 8 autospeciale de stingere, 1 autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, 1 autospecială de descarcerare, Detașamentul Special de Salvatori, autospeciala de transport roboți și 2 ambulanțe SMURD.

Reprezentanții obiectivului au întrerupt alimentarea cu energie electrică. Pompierii au realizat un dispozitiv de intervenție și au lucrat pentru localizarea și răcirea transformatorului.

ISU București-Ilfov a precizat că nu sunt victime. Incendiul a afectat și o hală aflată în imediata apropiere. Transformatorul se află în apropierea celor afectate de incendiul din 20 aprilie.

Incendiul a fost localizat. Pompierii continuă lucrările de răcire și lichidare a incendiului, a comunicat ISU București-Ilfov.

Citește și