Opinii

Grevă la Turnul Eiffel după plângeri de discriminare de gen

2 min de citit

Turnul Eiffel din Paris a fost închis luni pentru vizitatori după ce personalul a intrat în grevă, informează DPA, preluată de Agerpres.

Site-ul oficial al obiectivului turistic a invocat „motive operaţionale” pentru închiderea Turnului Eiffel.

Cotidianul francez Le Parisien a relatat, citând mai mulţi angajaţi, că greva a fost declanşată de un incident petrecut sâmbătă, când personalul de sex feminin a fost retras de la etajul al treilea al turnului la solicitarea unui grup religios hindus compus din aproximativ 100 de persoane.

Grupul a fost însoţit ulterior doar de personal exclusiv masculin în timpul vizitei, potrivit relatărilor din presa franceză.

Primarul Parisului, Emmanuel Gregoire, şi-a exprimat sprijinul pentru angajaţii care au protestat şi a declarat: „Egalitatea dintre femei şi bărbaţi nu se va opri niciodată la baza monumentelor noastre istorice, nici în vreun alt loc din acest oraş. Ea trebuie să se aplice peste tot şi tuturor”. Edilul a precizat că va iniţia o anchetă.

Ariel Weil, primarul diviziunii administrative Paris Centre şi preşedintele companiei care administrează Turnul Eiffel, a declarat că înţelege nemulţumirea angajaţilor. Acesta a scris pe reţeaua de socializare X: „Niciun motiv de ordin religios nu ar putea justifica o distincţie bazată pe gen sau pe oricare alt criteriu discriminatoriu în ceea ce priveşte primirea publicului. A sosit momentul pentru claritate”.

Valerie Pecresse, preşedinta regiunii Ile-de-France, a declarat că s-a arătat şocată de faptul că, în timpul unei vizite organizate la Turnul Eiffel, o delegaţie hindusă, din care făceau parte şi reprezentanţi religioşi, a cerut ca angajatele să fie îndepărtate de pe traseul lor.

Reprezentanţii angajaţilor au declarat, potrivit Le Parisien, că incidentul a fost „complet inacceptabil”. Compania care gestionează Turnul Eiffel a recunoscut într-un comunicat de presă că a luat o decizie greşită, a relatat acelaşi cotidian francez.

Data redeschiderii Turnului Eiffel nu a fost precizată.

Sursă: HotNews.ro

Acest articol a fost creat cu asistența inteligenței artificiale și verificat editorial de Redactia.

Citește și