ELCEN: incendiul de la CET Vest nu a afectat consumatorii


ELCEN a comunicat pe 23 mai 2026 că incendiul produs la CET București Vest nu a generat impact asupra alimentării consumatorilor din sistemul de termoficare al Municipiului București și nu există riscuri pentru populația din vecinătate sau pentru mediu.
Compania a precizat că la momentul producerii incidentului, CET București Vest nu se afla în funcțiune, producția de energie electrică și termică fiind deja sistată ca urmare a avariei anterioare.
Cauza producerii incendiului nu este cunoscută, o investigație tehnică detaliată fiind în desfășurare pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii incidentului.
ELCEN a anunțat că în urma avariei anterioare, care a afectat două transformatoare de 110/6 kV, a fost identificată și implementată o soluție tehnică de continuitate prin utilizarea unui alt transformator existent în incintă. Înainte de punerea în funcțiune a acestuia, au fost efectuate măsurători și verificări tehnice specifice, care nu au indicat neconformități sau probleme de funcționare.
Compania se află într-o etapă avansată privind procedurile de achiziție a echipamentelor și lucrărilor necesare pentru refacerea configurației electrice a CET București Vest. Un transformator aparținând ELCEN se află în prezent în reparații la Roman și este în curs de finalizare procedura de achiziție pentru un alt transformator. ELCEN are în vedere achiziția unui al treilea transformator, ca soluție de rezervă și creștere a siguranței în exploatare.
Termenul estimat pentru punerea în funcțiune a centralei este octombrie 2026, a precizat ELCEN.
Compania monitorizează permanent situația și colaborează cu toate instituțiile competente pentru stabilirea cauzelor incidentului și implementarea soluțiilor tehnice necesare, astfel încât CET București Vest să poată reveni în exploatare în condiții de deplină siguranță pentru sezonul rece următor.
Pentru a oferi cele mai bune experiențe, folosim tehnologii precum cookie-urile pentru a stoca și/sau accesa informații despre dispozitiv. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne va permite să procesăm date precum comportamentul de navigare sau ID-urile unice pe acest site. Neconsimțământul sau retragerea consimțământului pot afecta negativ anumite caracteristici și funcții.