Dronă rusească căzută în Galați, Bolojan condamnă violarea spațiului aerian

Premierul Ilie Bolojan a condamnat violarea spațiului aerian românesc de către Rusia, după ce o dronă de fabricație rusească a căzut în noaptea de vineri spre sâmbătă în zona Bariera Traian din municipiul Galați și a afectat o anexă de gospodărie și un stâlp de electricitate.
Bolojan a declarat pe pagina sa oficială de Facebook că violarea spațiului aerian este un act iresponsabil și o încălcare gravă a dreptului internațional. Premierul a cerut Rusiei să înceteze imediat astfel de acțiuni.
Guvernul a dispus măsuri diplomatice, inclusiv informarea partenerilor și aliaților, a precizat Bolojan. Prioritatea Guvernului rămâne protecția și siguranța cetățenilor, a adăugat premierul.
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Toiu, l-a convocat la sediul MAE pe ambasadorul Federației Ruse la București.
Specialiștii aflați la locul prăbușirii au constatat o posibilă încărcătură explozivă, a informat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU). Autoritățile au dispus evacuarea persoanelor din perimetrul afectat, pe o rază de 200 de metri.
Forțele de ordine au evacuat din zona locuită 217 persoane, dintre care 11 cu probleme medicale sau greu transportabile, preluate cu ambulanțele. Ulterior, au fost evacuate 315 persoane având locuințele pe traseul de deplasare al transportului special organizat pentru dronă către locul de detonare din afara orașului.
Nu s-au înregistrat victime, a informat Ministerul Apărării Naționale (MApN).
Forțele ruse au reluat în noaptea de vineri spre sâmbătă atacurile cu drone asupra unor obiective din Ucraina, în proximitatea frontierei fluviale cu România. Două aeronave Eurofighter Typhoon ale Forțelor Aeriene Britanice au fost ridicate în aer, cu autorizare de angajare a dronelor.
Ministrul Apărării Naționale, Radu Miruță, a anunțat că Statul Major al Apărării analizează rearanjarea dispozitivelor de monitorizare și apărare în zona graniței cu Ucraina.
Bolojan a afirmat că incidentele sunt o consecință a războiului declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei și generează riscuri pentru securitatea României și a statelor de pe Flancul Estic. Guvernul va acționa ferm și va folosi toate instrumentele la dispoziție, inclusiv programul SAFE, a declarat premierul.