Opinii

DIICOT reține un vicepreședinte USR Dâmbovița pentru export ilegal

⏱ 2 min de citit

Alexandru Munteanu, vicepreședinte al USR Dâmbovița, a fost reținut pentru 24 de ore de DIICOT, acuzat de participare la o rețea care a încercat să trimită către o firmă din Belarus un utilaj industrial ce poate fi folosit la fabricarea de echipamente militare, au declarat surse judiciare pentru Agerpres.

Douăsprezece percheziții au avut loc miercuri dimineață în București și în județele Dâmbovița, Bacău și Ilfov, în cadrul aceluiași dosar.

USR a anunțat miercuri că Alexandru Munteanu are cetățenie română și moldovenească și a precizat că, în cazul confirmării acuzațiilor, acesta riscă excluderea din partid.

În același dosar a mai fost reținut Evgeni Poliakov, fost director al companiei UPET. Pe lângă Alexandru Munteanu și Evgeni Poliakov, alte șase persoane sunt vizate în anchetă, potrivit surselor citate.

Sursele Agerpres au precizat că, în perioada decembrie 2025 – septembrie 2026, Munteanu, în calitate de administrator și director general al World Machinery Works SRL, a coordonat și a participat la operațiunile de comercializare și transfer al utilajului industrial VL40 către destinatari intermediari, printre care societăți paravan din Germania și Kazahstan.

Beneficiarul final al utilajului era entitatea Kuzlitmash OAO Belarus, membră a holdingului Belarus Avtomobilnyi Zavod (BelAZ) OJSC Zhodino, regiunea Minsk, entitate aflată sub sancțiuni UE. Utilajul are o valoare de aproximativ 1.750.000 de euro.

Alexandru Munteanu este acuzat, împreună cu Evgeni Poliakov, că a inițiat operațiunea de transfer al utilajului VL40 și a continuat demersurile privind livrarea acestuia, deși anterior Ministerul Afacerilor Externe – ANCEX respinsese solicitări de autorizare a exporturilor, inclusiv din cauza riscului ca produsele să ajungă la un alt utilizator final decât cel declarat.

Sursă: HotNews.ro

Citește și