DIICOT a efectuat 19 percheziții pentru trafic de persoane

Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) a executat astăzi 19 mandate de percheziție domiciliară în București și în județele Giurgiu, Ilfov, Dâmbovița și Vaslui într-un dosar penal privind constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de persoane, complicitate la trafic de persoane, proxenetism și mărturie mincinoasă.
Din probatoriul administrat a reieșit că, începând cu anul 2021, trei făptuitori — doi bărbați și o femeie, membri ai aceleași familii — au constituit în municipiul București o grupare de criminalitate organizată în scopul obținerii de venituri din exploatarea sexuală a unor tinere, a precizat DIICOT.
Unul dintre făptuitori, în vârstă de 26 de ani, în calitate de lider al grupului infracțional organizat, a recrutat la diferite intervale de timp patru victime. Acesta, prin inducere în eroare și profitând de starea de vădită vulnerabilitate a acestora, le-a determinat să practice prostituția pe teritoriul mai multor state din vestul Europei în beneficiul material al membrilor grupării, a comunicat DIICOT. Liderul grupului a achiziționat biletele de avion către statele de destinație, a stabilit locațiile de cazare, precum și tarifele și serviciile ce urmau a fi prestate de victime.
Victimele au fost conduse în afara țării de către un alt membru al grupului, o făptuitoare în vârstă de 57 de ani, care a asigurat transportul persoanelor vătămate la locațiile de cazare și a exercitat activități de supraveghere și control asupra acestora. Aceasta a colectat sumele de bani obținute din practicarea prostituției, pe care ulterior le-a transferat către ceilalți membri ai grupării aflați pe teritoriul României, unde cel de al treilea membru al grupului a avut rolul de a le gestiona, a precizat DIICOT.
Investigațiile efectuate până în prezent au arătat că membrii grupului infracțional organizat au obținut peste 300.000 de lei din exploatarea sexuală a victimelor.
Cercetările au reliefat că, în intervalul 2020-2025, alți doi făptuitori, cu vârstele de 30 și 48 de ani, au exploatat sexual trei persoane vătămate, pe care le-au recrutat prin inducere în eroare (metoda loverboy) și profitând de starea de vădită vulnerabilitate a acestora, generată de lipsa unui suport familial și a resurselor materiale.
Victimele au fost transportate și adăpostite în diverse locații din Europa, unde prin acte de violență fizică și psihică au fost determinate să practice prostituția în folosul material al făptuitorilor, a menționat DIICOT. Din actele de urmărire penală a rezultat că alți șase făptuitori, cu vârste cuprinse între 21 și 37 de ani, în scopul obținerii unor beneficii materiale, au înlesnit activitatea de prostituție pentru șase persoane vătămate, atât pe teritoriul României, cât și al Marii Britanii.
Pe parcursul activităților investigative a reieșit că o făptuitoare, în vârstă de 29 de ani, a făcut afirmații mincinoase cu privire la anumite aspecte ce fac obiectul dosarului penal.
Audierile urmează să se desfășoare la sediul DIICOT — Structura Centrală.
Acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vaslui și jandarmilor Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei și Inspectoratului de Jandarmi Județean Vaslui.