Dezinsecție generală la UAUIM, devansată după sesizările privind ploșnițele

Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” (UAUIM) a anunțat că duminică, 19 octombrie, a fost efectuată o nouă dezinsecție generală în clădirea instituției din București, ca urmare a sesizărilor repetate legate de prezența ploșnițelor în sălile de curs. Această acțiune a fost inițiată după consultări interne și la decizia rectorului Marian Moiceanu, care a hotărât să devanseze tratamentul de dezinsecție inițial programat pentru 25 octombrie.
Ultima dezinsecție generală a fost realizată de firma specializată NID CLEANING SRL, începând cu ora 15:00, sub supravegherea conducerii universității. Rectorul Moiceanu a invitat și reprezentanți ai studenților să participe la această acțiune, subliniind importanța colaborării în rezolvarea problemei.
Conform comunicatului oficial, spațiile universității vor rămâne închise timp de 8 ore după finalizarea tratamentului, urmând să fie aerisite înainte de reluarea cursurilor. Aceasta reprezintă cea de-a patra intervenție de dezinsecție din cadrul instituției, după acțiunile anterioare desfășurate pe 7, 10 și 12 octombrie, ca răspuns la sesizările studenților.
„Sperăm să eradicăm, cu această măsură, prezența oricărei insecte în spațiile UAUIM”, a declarat arhitectul Lorin Niculae, prorector al universității.
În urma sesizărilor studenților, care au lansat o petiție cerând dezinsecție în întreaga clădire, conducerea UAUIM a confirmat că primele semnale privind apariția ploșnițelor au fost primite pe 6 octombrie. În aceeași seară, Consiliul de Administrație s-a reunit de urgență, hotărând să efectueze dezinsecții în spațiile semnalate. Deși în urma inspecției din 7 octombrie nu au fost găsite insecte, dezinsecția a fost realizată în cele patru săli vizate.
Pe 10 octombrie, conform protocolului sanitar, a fost efectuat un rapel al tratamentului, iar studenții au transmis noi dovezi video cu privire la prezența ploșnițelor în alte zone ale universității. Aceasta a determinat convocarea unei noi ședințe extraordinare a Consiliului de Administrație, care a decis organizarea unei inspecții generale în toate spațiile UAUIM.
În ceea ce privește întrebările legate de mutarea cursurilor în online, răspunsul oficial a fost că, deși s-a discutat această opțiune, protocolul de dezinsecție nu impunea o astfel de măsură. Reprezentanții firmei specializate au explicat procedura de dezinsecție studenților care au participat la inspecția din 12 octombrie, iar UAUIM a continuat activitățile educaționale conform reglementărilor și procedurilor în vigoare.