Datoria publică a Franței urcă la 119,3% din PIB în 2026

Datoria publică a Franței va ajunge la 119,3% din Produsul Intern Brut (PIB) în 2026 și la 121,7% în 2027, a declarat o sursă din Ministerul francez al Finanțelor, sâmbătă, potrivit agenției AFP.
Nivelul depășește de peste două ori pragul de referință stabilit pentru statele Uniunii Europene, de 60% din PIB.
Raportat la PIB, nivelul datoriei publice pe care Franța îl va atinge în acest an este fără precedent după 1978, a comunicat Institutul Național de Statistică din Franța (Insee).
Franța este a treia cea mai îndatorată țară din zona euro, fiind depășită doar de Grecia și Italia.
Datoria Spaniei a scăzut sub pragul de 100% din PIB în luna iulie, iar Portugalia a redus datoria sub 90% din PIB în 2025.
Sursa din Ministerul Finanțelor a explicat că datoria publică se mărește automat, ca o consecință a unui deficit bugetar care rămâne ridicat.
Normele Uniunii Europene stabilesc că deficitul bugetar nu trebuie să depășească 3% din PIB. În Franța, deficitul a ajuns la 5,1% din PIB anul trecut, iar guvernul estimează un nivel de 5,4% în 2026, urmat de o scădere la 5% în 2027.
Guvernul a transmis proiectul de măsuri bugetare pentru anul 2027 organismului independent de supraveghere fiscală, Înaltul Consiliu al Finanțelor Publice (HCFP), pentru evaluarea viabilității macroeconomice.
Premierul Sebastian Lecornu a declarat, joi, în prezentarea proiectului de buget, că guvernul intenționează să opereze ajustări și reduceri în valoare de 54 de miliarde de euro în bugetul pentru 2027.
Lecornu a precizat că a lăsat la latitudinea Parlamentului decizia asupra unor măsuri sensibile, printre care propunerea de reducere a facilităților fiscale acordate pensionarilor.
Președintele comisiei de finanțe a parlamentului, Eric Coquerel, din partea formațiunii Franța Nesupusă (LFI), a declarat că reducerile bugetare vor afecta toate segmentele populației și vor lovi cel mai puternic cetățenii cu venituri reduse.
Președinta HCFP, Amelie de Montchalin, a declarat pentru publicația Le Parisien că mai există timp pentru corectarea traiectoriei bugetare.
„Criza nu este certă, nici inevitabilă – și nici nu este singurul deznodământ posibil”, a declarat Amelie de Montchalin.
„Franța nu este condamnată, cu condiția ca deciziile luate să fie rapide și responsabile”, a conchis aceasta.
Sursă: HotNews.ro