Curtea de Apel Alba Iulia revocă arestul procurorului Bucurică

Curtea de Apel Alba Iulia a respins luni seară propunerea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia de prelungire a arestării preventive a procurorului Radu George Bucurică, inculpat pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor și ultraj.
Instanța a dispus internarea medicală provizorie a inculpatului, aflat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Alba, într-o unitate specializată de asistență medicală, până la însănătoșire sau până la ameliorarea care înlătură starea de pericol ce a determinat luarea măsurii, se arată în decizia instanței.
În baza art. 242 alin. 1 C.p.p., Curtea de Apel Alba Iulia a revocat măsura arestării preventive dispusă anterior prin încheierea penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Soluția nu este definitivă și poate fi contestată în termen de 5 zile de la pronunțare, în privința dispoziției de internare medicală provizorie.
Surse judiciare au precizat că la dosarul cauzei există o expertiză care arată că, la momentul producerii faptelor, Radu George Bucurică avea discernământul abolit.
Pe 8 august, un inspector de poliție aflat la o petrecere într-o discotecă din localitatea Ribița, județul Hunedoara, a chemat poliția după ce un martor a atras atenția că Bucurică avea „un comportament suspect”, uitându-se „insistent” la clienții localului și purtând sub geacă un obiect asemănător unui pistol.
Magistratul a făcut scandal pe o terasă, după care a fugit, ar fi tras asupra polițiștilor cu un pistol și a fost capturat ulterior de forțele de ordine.
Dus într-un spital pentru investigații medicale, ar fi încercat să fugă și a fost oprit de mascații de la trupele speciale de intervenție.
Radu George Bucurică a fost reținut atunci pentru 24 de ore, iar Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a dat aviz pentru trimiterea magistratului în fața judecătorilor de la Alba Iulia, care au decis inițial să-l lase în libertate, motivând că a fost depusă o înregistrare din care ar reieși că nu Bucurică a tras asupra polițiștilor, deși deținea o armă ilegal.
Procurorii au contestat hotărârea la Înalta Curte de Casație și Justiție, care a stabilit că magistratul trebuie arestat. După emiterea mandatului de arestare preventivă, Bucurică a fugit, fiind găsit ulterior în localitatea Snagov, județul Ilfov, în urma unei acțiuni de urmărire.
Consiliul Superior al Magistraturii l-a suspendat din funcție pe Radu Bucurică.
Poliția Caraș-Severin – Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase îi anulase procurorului, încă din 27 iulie, permisul de port-armă. Magistratul a susținut că a avut pistolul asupra sa pentru a se apăra de o grupare din Banat.
Sursă: HotNews.ro