Utile

CMEIB a demarat tratamentele de deratizare în parcuri și spații verzi

⏱ 2 min de citit

Compania Municipală Eco Igienizare București (CMEIB) a demarat tratamentele de deratizare în toate parcurile, pe spațiile verzi și aliniamentele stradale de pe teritoriul Municipiului București, a comunicat compania.

Activitatea de combatere a șobolanilor a fost începută și pe terenurile aferente blocurilor din asociațiile de proprietari și locatari, precum și pe spațiile verzi din perimetrul căminelor studențești, căminelor de elevi, locuințelor sociale și parcărilor de reședință.

Tratamentele de deratizare pe spațiile exterioare se realizează prin amplasarea de stații de intoxicare de tip PVC, care conțin produsul raticid RACUMIN EXPERT. Raticidului este avizat de Ministerul Sănătății prin Comisia Națională pentru Produse Biocide, a precizat CMEIB.

Programul Unitar de Acțiune pentru anul 2026 prevede 3 tratamente de deratizare pentru spațiile deschise din domeniul public și privat al Primăriei Municipiului București — parcuri, spații verzi, aliniamente stradale și scuaruri.

Pentru terenurile aferente imobilelor de tip condominium, care aparțin asociațiilor de proprietari și locatari, căminelor studențești, căminelor de elevi, locuințelor sociale și parcărilor de reședință, sunt prevăzute 4 tratamente de deratizare.

Lucrătorii CMEIB vor înlocui toate stațiile vechi și deteriorate și vor monta stațiile PVC noi care conțin raticid, cu scopul de a combate înmulțirea șobolanilor și a reduce populația de rozătoare.

Sesizările și reclamațiile pot fi transmise prin pagina Administrației Domeniului Public, accesibilă la adresa https://adiddd.ro/reclamatii/. Fiecare sector al Municipiului București dispune de propriile canale de contact pentru sesizări specifice sectorului respectiv.

Citește și