CFA România estimează un leu la 5,31 lei/euro în 6 luni

Asociația CFA România a comunicat rezultatele unui sondaj realizat în luna august în rândul profesioniștilor din investiții și finanțe, care anticipează continuarea deprecierii leului. Participanții au estimat un curs de 5,31 lei/euro pentru orizontul de 6 luni și de 5,36 lei/euro pentru septembrie 2027.
Referitor la prețurile proprietăților rezidențiale din orașe, 47% dintre participanți au anticipat o stagnare în următoarele 12 luni, iar restul respondenților s-a împărțit egal, câte 26%, între scădere și creștere. De asemenea, 63% dintre participanți au declarat că prețurile actuale sunt supraevaluate, iar 32% au considerat că sunt corect evaluate.
Anticipațiile de creștere economică pentru anul 2026 au rămas în jurul valorii de 0,1%, fiind înregistrate și opinii care indică recesiune, a precizat asociația.
Datoria publică, calculată ca procent din PIB, este anticipată să se majoreze la 63% în următoarele 12 luni.
Adrian Codirlașu, președintele Asociației CFA România, a declarat că indicatorul de încredere a scăzut în luna august, în contextul înrăutățirii anticipațiilor privind evoluția economiei românești. Codirlașu a precizat că s-au înrăutățit și anticipațiile privind evoluția cursului de schimb și a ratelor de dobândă, iar participanții anticipează continuarea stagflației, respectiv inflație ridicată combinată cu stagnare economică.
Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociației CFA România a scăzut cu 4,8 puncte în luna august, la valoarea de 39,5 puncte. Indicatorul condițiilor curente a rămas constant, în timp ce indicatorul anticipațiilor a scăzut cu 7,2 puncte, ajungând la 40,8 de puncte.
Rata anticipată a inflației pentru orizontul de 12 luni, respectiv septembrie 2027, s-a redus ușor față de exercițiul anterior, ajungând la 6,09%. Asociația a precizat că 84% dintre participanți anticipează reducerea ratei inflației în următoarele 12 luni comparativ cu valoarea actuală.
Deficitul bugetului de stat prognozat pentru anul 2026 a scăzut față de exercițiul anterior cu 0,2 puncte procentuale, înregistrând o valoare medie a anticipațiilor de 5,8% din PIB.
În contextul războiului din Iran, sondajul a inclus o întrebare referitoare la anticipațiile privind evoluția prețului petrolului Brent în următoarele 12 luni. Participanții au anticipat, în medie, un preț de 87 dolari pe baril, incertitudinea rămânând la un nivel ridicat, a comunicat asociația.
Sursă: HotNews.ro