CERN a transportat antimateria pe 10 kilometri în premieră mondială


⏱ 2 min de citit
Cercetătorii de la CERN au transportat pentru prima dată antimateria, aproximativ 92 de antiprotoni, pe o distanță de 10 kilometri în incinta laboratorului de lângă Geneva.
Transportul a avut loc într-un container special montat pe un camion, pentru a testa dacă particulele extrem de instabile pot fi mutate în siguranță între laboratoare, a comunicat echipa de cercetători.
Pentru experiment, oamenii de știință au folosit o capcană Penning portabilă, un dispozitiv care menține particulele suspendate într-un vid aproape perfect, folosind câmpuri magnetice și electrice puternice. Sistemul este răcit la temperaturi de minus 269 de grade Celsius, pentru a preveni contactul antimateriei cu materia obișnuită.
Antimateria are proprietăți opuse materiei obișnuite, iar atunci când cele două intră în contact se anihilează reciproc, eliberând energie. Din acest motiv, manipularea și transportul ei sunt extrem de dificile.
Succesul experimentului deschide posibilitatea ca antimateria să poată fi transportată către alte laboratoare din Europa, unde ar putea fi studiată în condiții mai precise. Astfel, un număr mai mare de cercetători ar putea avea acces la experimente legate de antimaterie și de structura fundamentală a universului.
Studierea antimateriei este esențială pentru a înțelege unele dintre cele mai mari mistere ale fizicii, inclusiv de ce universul este dominat de materie și nu de antimaterie, deși teoriile sugerează că cele două ar fi trebuit să existe în cantități egale după Big Bang.
Pentru a oferi cele mai bune experiențe, folosim tehnologii precum cookie-urile pentru a stoca și/sau accesa informații despre dispozitiv. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne va permite să procesăm date precum comportamentul de navigare sau ID-urile unice pe acest site. Neconsimțământul sau retragerea consimțământului pot afecta negativ anumite caracteristici și funcții.