⏱ 1 min de citit
Un avion cu 170 de pasageri la bord a aterizat de urgență sâmbătă, la ora 15.05, pe Aeroportul Henri Coandă București, după ce a lovit un stol de păsări la decolarea din Cluj-Napoca, au declarat pentru HotNews surse din aviație.
Este vorba despre cursa RO4477 Cluj-Antalya, operată cu o aeronavă Boeing 738, înmatriculată YR-BGK, care s-a ciocnit cu mai multe păsări în timpul decolării de pe Aeroportul Cluj-Napoca, au precizat sursele citate.
Aeronava a fost redirecționată și a aterizat de urgență pe Aeroportul Otopeni, unde a fost verificată. Pasagerii își vor continua cursa spre Antalya cu un alt avion, care va decola diseară, la ora 20.55, au precizat sursele HotNews.
Sursă: HotNews.ro