ANPC a amendat operatori din servicii de înfrumusețare cu 1,22 milioane lei

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a aplicat amenzi contravenţionale în valoare de 1,22 milioane de lei operatorilor din industria serviciilor de înfrumusețare, în urma controalelor desfășurate la 10 februarie 2026.
Potrivit comunicatului ANPC, inspectorii au verificat peste 500 de operatori economici la nivel național, în cadrul unor acțiuni de control care au vizat respectarea prevederilor legale de către operatorii din domeniul coafurii, frizeriei, cosmeticii, manichiurii-pedichiurii și serviciilor conexe.
În urma verificărilor, comisarii au aplicat 306 amenzi contravenţionale și 283 de avertismente, a comunicat ANPC. De asemenea, autoritatea a dispus oprirea definitivă de la comercializare a unor produse neconforme în valoare de peste 96.000 de lei și oprirea temporară de la comercializare a unor produse în valoare de peste 4.000 de lei.
ANPC a dispus oprirea prestării serviciilor până la remedierea deficiențelor pentru 11 operatori economici. Autoritatea a sesizat organele de poliție pentru împiedicarea desfășurării actului de control.
Conform comunicatului, principalele neconformități identificate au fost prestarea serviciilor în spații neautorizate și utilizarea produselor care conțin TPO, ingredient interzis în produsele cosmetice începând cu septembrie 2025.
Inspectorii au mai constatat reutilizarea materialelor textile care prezintă depuneri de păr sau alte impurități fără asigurarea igienizării corespunzătoare, produse cosmetice cu termen de valabilitate depășit și lipsa evidențelor privind operațiunile de igienizare, sterilizare și dezinfectare a instrumentarului și suprafețelor de lucru.
ANPC a identificat informarea incompletă, incorectă sau imprecisă a consumatorilor cu privire la serviciile oferite, facilitățile, materialele utilizate, durata procedurilor și tarifele practicate, precum și aplicarea unor produse și proceduri care nu respectă standardele de siguranță.
Alte neconformități constatate au inclus întreținerea necorespunzătoare a spațiilor destinate prestării serviciilor, nerespectarea condițiilor și temperaturilor de depozitare recomandate de producător și depozitarea și utilizarea produselor cosmetice în recipiente lipsite de elemente de identificare și caracterizare necesare asigurării trasabilității.
Comisarii au mai identificat absența mențiunilor privind data deschiderii produselor cosmetice conform cerințelor legale, condiții igienico-sanitare necorespunzătoare în incinta unității și lipsa informațiilor privind garanția serviciilor prestate.
Deficiențele constatate au mai inclus lipsa informării consumatorilor referitoare la condițiile și perioadele promoționale, paviment cu depuneri grosiere de impurități, reziduuri sau lichide și lipsa echipamentului individual de protecție adecvat pentru personalul angajat, a precizat ANPC.