Utile

7.840 de locuri de muncă la bursa din 12 mai de la Palatul Copiilor

1 min de citit

Agenția Municipală pentru Ocuparea Forței de Muncă București organizează pe 12 mai 2026 o bursă a locurilor de muncă la Palatul Național al Copiilor din Capitală, unde 156 de agenți economici oferă 7.840 de posturi vacante, a anunțat instituția.

Evenimentul se desfășoară în intervalul orar 8.30-13.00.

Oferta de locuri de muncă se adresează atât persoanelor cu experiență, cât și celor aflate la început de carieră, a precizat AMOFM București.

Posturile disponibile acoperă o gamă variată de domenii de activitate.

Evenimentul vizează inclusiv absolvenți, persoane cu dizabilități și persoane interesate de programe de ucenicie, a comunicat agenția.

Participarea este gratuită atât pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, cât și pentru angajatori.

Persoanele interesate vor avea posibilitatea de a interacționa direct cu reprezentanții companiilor participante, de a obține informații privind oportunitățile de angajare, condițiile de muncă și cerințele posturilor disponibile, a precizat AMOFM București.

Citește și