Unul dintre troleibuzele electrice Solaris din flota STB a atins astăzi pragul de 100.000 km parcurși fără nicio defecțiune. Aceasta reprezintă o veste excelentă pentru oraș și pentru toți cei care aleg transportul public electric zi de zi. Troleibuzul circulă pe linia 61, care leagă Complexul Apusului de Piața Rosetti, traversând unele dintre cele mai aglomerate zone ale Capitalei.
ℹ️ Troleibuzul face parte din lotul celor 100 de troleibuze Solaris Trollino 12M cu autonomie, achiziție realizată de Primăria Municipiului București prin fonduri europene. Vehiculul a sosit la București în februarie 2024, iar la câteva zile după efectuarea probelor de traseu, și-a început serviciul comercial pe străzile din Capitala României.
🔰 Performanța acestui troleibuz arată fiabilitatea și rezistența noii generații de vehicule, care contribuie la reducerea poluării și oferă călătorilor o alternativă modernă și confortabilă.
🔋 De asemenea, aceste troleibuze sunt echipate cu baterii de tracțiune, ceea ce le permite să circule și fără pantograf, pe distanțe de câțiva kilometri – o soluție ideală pentru devieri de traseu sau zone fără rețea electrică.
🤝🏻 Felicitări colegilor care îl conduc și îl întrețin zilnic – viitorul transportului public în București este electric!
Sursa foto: Societatea de Transport București STB SA